in

Tentativă de omor la Cimișlia: Și-a atacat soția cu cuțitul și va sta 15 ani la pușcărie

Un bărbat de 41 de ani, originar din raionul Cimișlia, a fost condamnat la 15 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis pentru tentativă de omor intenționat asupra soției sale.

Conform acuzațiilor procurorilor, după ce soția și-a exprimat intenția de a divorța și a locui separat, împreună cu copiii, bărbatul a planificat totul și a încercat să o ucidă, transmite Știri.md.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Totul s-a întâmplat pe data de 8 februarie 2025. Bărbatul a mers la domiciliul din Chișinăul al soției sale, unde aceasta locuia împreună cu copiii minori. Inculpatul ar fi vrut să se reunească cu familia sa, însă a fost refuzat de femeie. Așadar, din gelozie, în timpul nopții, după ce soția și copiii au adormit, acesta i-a aplicat victimei două lovituri cu un cuțit de bucătărie, cauzându-i răni grave.

Expertiza medico-legală a constatat că victima a suferit „plăgi înțepate și leziuni severe la nivelul toracelui stâng, inclusiv acumulare de sânge și aer în cavitatea toracică, contuzie pulmonară și fractură de coastă”, care i-au pus viața în pericol. Din motive independente de individ, fapta nu a fost consumată, iar victima a supraviețuit. Inculpatul și-a recunoscut integral vina în comiterea faptei imputate.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Tu ce crezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Accident tragic în Italia: O moldoveancă și iubitul ei au decedat

Tragedie în raionul Edineț! Un bărbat, descoperit strangulat în gospodăria vecinului