19 moldoveni evacuați din Israel cu ajutorul Ucrainei și al Ambasadei din Tel Aviv (VIDEO)
echipă editorială ·

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma eforturilor coordonate de Celula de Criză a MAE în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel și sprijinul Ambasadei Ucrainei la Tel Aviv, un grup de 19 cetățeni moldoveni a revenit acasă din Israel.
Publicitate
Operațiunea comună, cu sprijinul considerabil al partenerilor ucraineni, s-a desfășurat cu succes: cetățenii au fost evacuați în siguranță din Israel în Egipt de unde s-au îmbarcat în avion la cursa aeriană pusă la dispoziție de partea ucraineană. Toți cei 19 cetățeni au ajuns în siguranță la Chișinău.
Ministerul Afacerilor Externe adresează mulțumiri diplomaților ucraineni din Tel Aviv și Chișinău pentru contribuția remarcabilă la realizarea acestei misiuni și pentru solidaritatea demonstrată într-un context regional extrem de dificil.
MAE reamintește că este în vigoare avertismentul de călătorie de nivel „Evitați orice călătorie” pentru Israel, disponibil pe platforma oficială de alerte de călătorie.
Ambasada Republicii Moldova în Israel este disponibilă pentru asistență consulară permanentă, iar linia de urgență +972 52-7789772 este activă 24/7. Cetățenii pot transmite solicitări și prin email la adresa israel@mfa.gov.md sau accesa informații actualizate pe site-ul oficial israel.mfa.gov.md.
Publicitate
Articole similare

Compensații zboruri anulate: companiile aeriene nu vor mai putea impune vouchere
Pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate și cei refuzați la îmbarcare vor putea alege ei cum primesc compensația, iar companiile aeriene nu le vor mai putea impune vouchere sau credite în cont. Prevederea apare într-un proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), relatează IPN.
· din 2 surse
▶Incendiu la o stație Starlink din Polonia: doi turci, reținuți în Germania (VIDEO)
Doi cetățeni ai Turciei, bănuiți că au dat foc unei stații Starlink din Polonia, au fost reținuți în Germania. Autoritățile de la Varșovia acuză serviciile secrete ruse că ar fi organizat atacul.
▶Criza motorinei în SUA: Zelenski dă vina pe blocada din Ormuz, nu pe Kiev (VIDEO)
Volodimir Zelenski respinge ideea că atacurile Ucrainei au scumpit motorina în Statele Unite. Președintele ucrainean spune că prețurile au crescut în primul rând din cauza războiului din Orientul Mijlociu și a blocadei din strâmtoarea Ormuz. Reacția lui vine după ce Donald Trump s-a arătat nemulțumit de loviturile ucrainene asupra rafinăriilor din Rusia.