Frigiderul agro-industrial fantomă din RIȘCANI folosit ilegal: 40 milioane – înghețate (VIDEO)
echipă editorială · 15 martie 2025

Frigiderul agro-industrial, cu o capacitate de 2.000 de tone, din apropierea orașului Rîșcani, a fost construit în anul 2022 cu bani din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Depozitul frigorific se află în proprietatea Consiliului Raional Rîșcani. Chiar dacă oficial nu a fost dat în exploatare, de patru ani periodic aici sunt văzute camioane, venite pentru a descărca sau încărca fructe și legume.
Echipa nordnews.md a încercat să afle cine gestionează obiectul neautorizat, cine achită cheltuielile de întreținere a acestuia și cine încasează taxele de depozitare.
Depozitul trebuia să funcționeze în beneficiul fermierilor din raioanele Râșcani, Drochia, Edineț, Dondușeni, Ocnița, Soroca, Briceni, Fălești și Florești, însă, conform actelor, acesta n-a fost încă dat în folosință. Unii consilieri raionali afirmă că în spatele ușilor închise ar exista interese ascunse.
Fii primul care află — abonează-te la canalul Reporter News

