Scandal la Spitalul Strășeni: Directorul, acuzat de foști angajați de nepăsare, abuz și moarte (VIDEO)
echipă editorială ·

Un grup de persoane, printre care și foști angajați, reclamă abuzuri la Spitalul Raional Strășeni și cere autorităților să inițieze controale care să-l vizeze pe directorul instituției, Ion Mihăilă, acuzat de abuz de putere și incompetență medicală.
Într-o conferință de presă, Sergiu Sagaidac a povestit cazul tatălui său, care a decedat în condiții neclare chiar în ziua în care urma să fie externat. Bărbatul a fost internat cu dureri de picioare pe 23 de aprilie, iar pe 30 aprilie, în ziua în care urma să fie externat, a decedat. Familia acuză medicii că nu au comunicat despre înrăutățirea stării de sănătate a bărbatului și spun că acțiunile ulterioare au trezit suspiciuni. Inițial personalul medical a propus familiei să participe la autopsie, apoi a invocat că nu este voie, iar explicațiile oferite apropiaților au fost inconsecvente, transmite IPN.
Publicitate
Zinaida Vălean, o altă participantă la conferință, a vorbit despre fratele său, internat în secția chirurgie, care ar fi fost tratat cu indiferență și lipsă de profesionalism, fiind lăsat fără îngrijiri elementare.
Fostul medic cardiolog din cadrul instituției, Olga Ceaglei, a povestit cum a fost forțată să părăsească spitalul înainte de vârsta legală de pensionare, odată cu accederea în funcție a noului director interimar Ion Mihăilă, sugerând existența unei practici de înlăturare a cadrelor medicale cu experiență. Aceasta a solicitat o anchetă privind demiterile abuzive ale medicilor cu experiență din spital.
Ian Vladimir Iacob, fost șef la terapie intensivă, a acuzat conducerea spitalului de lipsa de supraveghere în secțiile critice, unde ar activa doar rezidenți fără pregătire suficientă, ceea ce pune în pericol sănătatea și chiar viața pacienților. Acesta a declarat că deține informații despre situații de mușamalizare a cazurilor de malpraxis și este dispus să le prezinte autorităților.
Participanții la conferință solicită autorităților să inițieze o investigație complexă și independentă a activității Spitalului Raional Strășeni. Aceștia acuză gestionarea defectuoasă, lipsa de responsabilitate față de pacienți și presiuni asupra personalului medical.
Publicitate
Articole similare

Bălți: bolnavii de cancer din nord pot face chimioterapie la Spitalul Clinic
Începând de luni, 12 octombrie, Spitalul Clinic Bălți administrează cure de chimioterapie pentru pacienții oncologici, anunță Ministerul Sănătății. Bolnavii din nordul țării vor putea face tratamentul mai aproape de casă, fără drumuri lungi până la alte spitale.

Codreanca, Strășeni: oamenii pleacă, iar pe ulițe s-a așternut liniștea
În satul Codreanca, raionul Strășeni, localnicii spun că migrația le golește treptat satul, iar viața de altădată a rămas mai mult în amintiri. Echipa TV8 a stat de vorbă cu sătenii și cu primarul comunei despre ce s-a schimbat și ce i-ar putea convinge pe oameni să rămână acasă.

Telenești: radiografie pulmonară gratuită în cinci sate, între 12 și 16 octombrie
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești își pot verifica gratuit plămânii în perioada 12–16 octombrie, la un complex radiologic mobil trimis de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Examinările sunt destinate persoanelor din grupurile de risc.