Polițiștii, în comun cu procurorii din Drochia au stopat activitatea infracțională a patru persoane cu vârste cuprinse între 31 și 49 de ani, suspectate de circulația ilegală a drogurilor.
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că suspecții procurau droguri prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, după care le păstrau, transportau și le distribuiau consumatorilor.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile acestora, unde au fost depistate:
🔹 4 pachețele cu substanță de tip PVP (sare);
🔹seringi cu drog care urmează a fi expertizat pentru a-i stabili conținutul;
🔹 telefoane mobile și cartele SIM;
🔹 ustensile utilizate pentru consumul de droguri.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
Unul dintre suspecți, un bărbat de 31 de ani, a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Conform legislației, persoanele vinovate de „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani de închisoare.



GIPHY App Key not set. Please check settings