in , ,

Decis! Fără telefoane la lecții. Guvernul a lăsat câteva excepții

Elevilor le este interzisă utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice în timpul lecțiilor. Cu titlu de excepție, tehnica va fi permisă în scop educațional și doar la decizia profesorilor. Modificări în acest sens au fost aprobate de Guvern în Codul Educației, transmite IPN.

„La solicitarea părinților, a cadrelor didactice, dar totodată conform studiilor internaționale și practicii diferitor țări, cum ar fi Suedia, România, Franța, se propune interzicerea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor. În Moldova această practică deja există. Instituțiile de învățământ puteau, prin decizii proprii, să adopte asemenea reglementări, dar au fost nenumărate solicitări pentru a întări această practică prin existența unei reglementări legale”, a declarat ministrul educației și cercetării, Dan Perciun.

Totuși, telefoanele vor fi permise la lecții cu scop educațional și în situații de urgență, cum ar fi de exemplu starea de sănătate precară a elevului sau a profesorului, precum și în situații de criză imprevizibile. O altă excepție va fi necesitatea de a monitoriza permanent, cu echipament special, sănătatea elevilor cu dizabilități sau cu boli somatice cronice severe, confirmate documentar.

Condițiile și modul de utilizare a telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice vor fi stipulate într-un regulament, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Tu ce crezi?

38 Points
Upvote Downvote

Postat de Indiro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Moldovenii care muncesc în Italia vor putea solicita pensii pentru limita de vârstă. Acordul de securitate socială, aprobat de Guvern

Vremea în Republica Moldova se schimbă brusc: Prognozele meteorologilor