Astăzi, 7 august 2025, Comisia Raională pentru Situații Excepționale Râșcani a fost convocată de președintele raionului, Vladimir Mizdrenco, în urma apariției unui focar de pestă porcină africană în localitatea Braniște.
Virusul a fost confirmat, pe 6 august, într-o gospodărie, la 8 porci, dintre care unul a fost deja înhumat conform normelor sanitare, transmite Știri.md.
La ședința Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale Râșcani au participat 22 din cei 29 de membri ai comisiei, inclusiv reprezentanți ai ANSA și ai Ocolului Silvic.
A fost aprobat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului și combaterea eficientă a focarului. Autoritățile au cerut respectarea strictă a regulilor sanitar-veterinare.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
Pesta porcină africană
Pesta porcină africană este a boală virală extrem de contagioasă care afectează doar porcii domestici și mistreții, dar nu este periculoasă pentru oameni.
Peste 90% din animalele infectate mor. Nu există un vaccin sau tratament pentru pesta porcină africană. Virusul poate supraviețui timp îndelungat în carnea și organele animalelor infectate.
ANSA a solicitat proprietarilor de porcine să informeze subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, despre eventuale cazuri de îmbolnăvire și pieire a animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md



GIPHY App Key not set. Please check settings