Un bărbat din R.Moldova a fost arestat de polițiștii italieni, fiind suspectat de tentativă de omor. Cazul a fost documentat miercuri, 12 februarie, în comuna Sacrofano din Roma.
Potrivit Poliției apenine, la începutul lunii decembrie autoritățile au fost alertate în legătură cu înjungherea unui moldovean pe teritoriul unei parcări. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că victima s-ar fi certat cu un conațional din cauza unui presupus jaf. Cearta a degenerat în altercații, iar la un moment dat agresorul a scos un cuțit și i-a aplicat bărbatului mai multe lovituri în abdomen, după care a fugit de la fața locului.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au reușit să identifice făptașul. Astfel, în dimineața zilei de 12 februarie, oamenii legii au venit pe adresa unde acesta locuiește împreună cu familia.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au depistat un pistol cu cartușe, dar și mai multe acte false. În acest context, s-a dispus arestarea imediată a individului.
Pe numele acestuia a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de omor, deținerea și utilizarea documentelor false, precum și purtarea ilegală a armelor.
GIPHY App Key not set. Please check settings