Armata rusă trebuie să avanseze rapid spre Transnistria. Declarația a fost făcută de deputatul Dumei de Stat din Rusia din partea partidului pro-prezidențial „Edinaia Rossia” (Rusia Unită), Constantin Zatulin.
Potrivit parlamentarului rus, condamnarea bașcanului lui Șor, Evghenia Guțul, la 7 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a partidelor din partea unor grupări criminale reprezintă un „act de represiune”. Acesta susține că situația ar putea fi schimbată printr-un avans al forțelor armate ruse spre granița Ucrainei cu Transnistria și R. Moldova.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
„Această sentință este, în sine, scandaloasă. Șapte ani de colonie pentru conducătoarea oficială a autonomiei găgăuze din cadrul Moldovei”, a subliniat el pentru gazeta.ru.
Potrivit lui Zatulin, în R. Moldova, simpatiile față de Rusia sunt „imediat declarate drept o crimă”.
„Cred că cea mai radicală soluție la problema actuală este o avansare rapidă a armatei ruse în direcția graniței Ucrainei cu Transnistria și R. Moldova”, susține el.
În opinia deputatului lui Putin, într-un astfel de scenariu „situația s-ar schimba drastic”, iar autoritățile moldovenești ar renunța imediat la astfel de condamnări.
De menționat că bașcanul lui Șor, Evghenia Guțul, a fost condamnată astăzi, 5 august, la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR” și acceptarea finanțării ilegale a formațiunii în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei. În același dosar figurează și secretarul oficiului central al fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md



GIPHY App Key not set. Please check settings