Prizonier din Mariupol, liber după 1548 de zile în Rusia

La 15 ani a intrat la colegiu, unde a primit bursă și a devenit independent de părinți. A făcut box, atletism și lupte corp la corp, iar din 2018 a început, împreună cu prietenii, să facă băi în apă rece iarna, inclusiv de Bobotează. Fotbalul l-a dus spre călătorii: mergea după echipa preferată la meciuri în alte orașe, apoi a început să se intereseze de arhitectură și istorie.

În iunie 2011, la 19 ani, a ieșit pentru prima dată din Ucraina, într-o excursie în Belarus. Ziarul de Gardă notează că data și locul acelei călătorii aveau să capete o semnificație aparte exact 15 ani mai târziu. În același an, ca student la Universitatea Tehnică de Stat din Azov, a făcut cu autostopul turul Mării Negre: de la Odesa, prin regiunea transnistreană și Republica Moldova, până în Azerbaidjan, apoi acasă prin Rusia. Au urmat Țările Baltice, Suedia, aproape toată Europa, Asia Centrală și Balcanii. În 2019 a ajuns în Iran, Islanda, Insulele Feroe, Malta, Italia și Croația, în 2020 în Finlanda și Egipt, iar ultima călătorie, în mai 2021, a fost în Emiratele Arabe Unite.

Din 2014, implicat în apărarea orașului

După anexarea Crimeei și începutul războiului din Donbas, în 2014, Andrei spune că s-a alăturat, alături de alți localnici, Batalionului de voluntari Mariupol, în perioada în care orașul fusese preluat de forțele așa-zisei „RPD”. După ce orașul a fost recucerit, și-a terminat studiile. Lucra deja la compania de curierat „Nova Poșta”, unde i s-a oferit apoi un post de conducere.

În 2018 s-a înrolat în Forțele Armate ale Ucrainei, la plutonul de aprovizionare al Spitalului mobil militar nr. 61, unde a lucrat ca electrician și mecanic de motoare diesel. Andrei spune că nu s-a văzut niciodată ca soldat și că voia doar să fie util. După ce i-a expirat contractul de trei ani, în 2021, a trecut pe un post de funcționar.

Invazia, familia rămasă în oraș și captivitatea

Invazia la scară largă l-a găsit în apartamentul lui din piața Kirov. A fost chemat de urgență de la serviciu. Lângă centrul militar de recrutare din oraș, el și ceilalți au fost urcați în microbuze și au primit arme. Din prima zi s-au strâns la baza Regimentului Azov, care conducea apărarea Mariupolului.

Andrei povestește că la început mulți au crezut că e doar o nouă escaladare. Le-a spus rudelor să rămână în oraș, pentru că li se promiseseră întăriri. Acum regretă că și-a ținut până în ultimul moment în Mariupol părinții, sora și cei doi nepoți. Legătura cu familia s-a rupt repede. Pe 7 martie, când i-a dus alimente mamei sale, care lucra la bucătăria spitalului militar, a apucat să o îmbrățișeze pentru ultima oară înainte să fie luat prizonier. Altă dată, a fugit până la apartamentul bunicii și a găsit-o moartă, ucisă într-un bombardament. Telefoanele mobile nu mai funcționau în oraș, iar unii oameni mai prindeau doar radioul forțelor de ocupație.

Au urmat 1548 de zile de captivitate în Rusia, pe care Andrei le descrie drept un adevărat iad. Acum, la 33 de ani, încearcă să se întoarcă la viața pe care o avea înainte.