in , , ,

Primar din Edineț, condamnat pentru corupere pasivă! 5 ani cu suspendare și peste 540.000 de lei de achitat

La data de 9 iulie, Judecătoria Edineț, sediul Central, a condamnat primarul unui sat din raionul Edineț pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă.

Instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendare condiționată pe o perioadă de probă de 3 ani, o amendă în valoare de 450 000 de lei și interzicerea dreptului de a deține funcții publice, de orice nivel, pentru o perioadă de 10 ani. De asemenea, instanța a dispus încasarea, din contul inculpatului, a prejudiciului material cauzat Primăriei în care activa, precum și altor două persoane, în sumă totală de peste 90 000 de lei. Suma de 2 950 de lei, pretinsă anterior de la o angajată a primăriei, a fost confiscată în folosul statului, iar sechestrul aplicat pe bunurile inculpatului a fost menținut.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Potrivit probelor administrate de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, în comun cu Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție, în anul 2019, inculpatul, activând în calitate de primar, ar fi constrâns contabila Primăriei să achite unor persoane, indicate de el, remunerații necuvenite pentru servicii care nu au fost, în realitate, prestate. În alte două cazuri, acesta și-ar fi atribuit salariile destinate unor persoane care au prestat servicii, cauzând astfel un prejudiciu total primăriei și părților vătămate de peste 90 000 de lei.

Tot el, în luna decembrie 2021, în cadrul unei discuții cu paznicul Casei de Cultură din localitate, sub pretextul de a evita concedierea acesteia, ar fi pretins lunar, o parte din salariul acesteia aferent anului 2022. În acest context, inculpatul a primit personal de la angajată suma de 2 950 de lei – parte din salariul acesteia pentru luna ianuarie 2022.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Deși a negat comiterea faptelor, instanța a apreciat probatoriul administrat ca fiind întemeiat și a constatat vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Procurorii l-au acuzat și de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu (art. 327 alin. (2) lit. b) din Codul penal), care în final a fost calificată ca fiind contravenție prevăzută de art. 312 Cod contravențional, în legătură cu modificările de legislație ce țin de valoarea prejudiciului. Instanța a încetat procesul în această parte, pe motivul expirării termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere contravențională.

Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Tu ce crezi?

16 Points
Upvote Downvote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Gest extrem la Hîncești: Un bărbat și-a dat foc în propria gospodărie!

Violență în familie! Un bărbat din Cimișlia va petrece ani grei după gratii