in , ,

Scandal diplomatic! Ambasada Rusiei, implicată în fuga lui Nesterovschi?

Ambasada Federației Ruse l-ar fi ajutat pe deputatul lui Șor, Alexandr Nesterovschi, să fugă de justiție. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate.

Astfel, la ora 11:00, directorul SIS, Alexandru Musteață, va organiza o conferință de presă în cadrul căreia va prezenta probe privind imixtiunea Moscovei în treburile interne ale R.Moldova.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Amintim că deputatul transfug, Alexandr Nesterovschi, a fost condamnat, pe 19 martie, la 12 ani de închisoare. Parlamentarului i se incriminează faptul că a acceptat și primit servicii avia spre orașul Tel Aviv (Israel), avantaje necuvenite manifestate prin numirea acestuia în calitate de membru al Biroului politic a Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE” și conducerea de facto a acestui partid, care să acționeze la indicațiile grupului criminal organizat, precum și bunuri sub formă de mijloace bănești (nu mai puțin de 35000 dolari) de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, pentru a părăsi fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să creeze o nouă fracțiune parlamentară, care să reprezinte interesele grupului criminal organizat.

De asemenea, Nesterovschi a creat intenționat condiții pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, pentru a-i asigura lui Ilan Șor menținerea controlului asupra proceselor politice, electorale și sociale din Republica Moldova. În acest sens, a identificat-o pe fosta deputată Arina Spătaru, căreia i-a propus să se alăture unui proiect politic inițiat de Ilan Șor, privind constituirea sau preluarea unor partide cu viziuni proeuropene, al cărei lider să fie ea, asigurând-o de faptul că partidul acesteia va fi susținut și finanțat de către grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, iar despre acest fapt vor cunoaște doar ei.

‍Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Respectiv, pentru a o determina pe aceasta să accepte propunerea lui Ilan Șor, Alexandr Nesterovschi i-a organizat ultimei o vizită în statul Israel, unde a discutat direct cu Ilan Șor. La scurt timp de la revenirea Arinei Spătaru din statul Israel, Alexandr Nesterovschi, sub controlul organului de urmărire penală, i-a transmis mijloace bănești în sumă de 50 000 dolari, 100 000 lei și un telefon mobil de model destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor.

Acesta a refuzat să se prezinte în fața organelor, fiind ulterior anunțat în căutare.

Tu ce crezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Omor cu sânge rece, la Nisporeni. SURSE: Suspectul – un adolescent care ar mai fi comis un omor la vârsta de 13 ani

NEWS ALERT! Irina Lozovan, parlamentara lui Șor, condamnată la 6 ani de închisoare!