in

Tragedie la Șoldănești: Un copil de 5 ani a ars de viu într-un șopron cu paie

Un copil de 5 ani a murit în urma unui incendiu izbucnit în după-amiaza zilei de 10 martie 2026, într-o gospodărie din satul Răspopeni, raionul Șoldănești. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au cuprins un șopron în care erau depozitate paie, iar în interior a fost găsit corpul neînsuflețit al micuțului.

IGSU a anunțat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:07, transmite Știri.md.

Conform primelor informații, incendiul a izbucnit într-un șopron cu suprafața de 4 metri pătrați, în care erau depozitate paie.

La fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri și salvatori. Odată ajunși, aceștia au depistat în interiorul construcției corpul neînsuflețit al unui copil în vârstă de 5 ani.

Potrivit datelor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul șopronului au fost observați doi copii care se jucau. Unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp, în timp ce copilul mai mic a rămas înăuntru.

IGSU a precizat că incendiul a fost lichidat de populație.

Cauza izbucnirii focului și toate circumstanțele producerii tragediei urmează să fie stabilite de organele de resort.

‍Abonează-te la canalul nostru pe pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Tu ce crezi?

21 Points
Upvote Downvote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

FOTO // Grav accident în Strășeni. Două persoane și-au pierdut viața

Doi bărbați, spulberați de un automobil, la Criuleni. Unul a murit pe loc