Doi dintre cei trei frați răniți în accidentul de ieri din satul Burlăceni, raionul Cahul, se află în stare gravă, dar stabilă. Aceștia sunt internați în Spitalul raional Cahul, la Terapie intensivă.
Astăzi cei doi copii, de 5 și 10 ani, urmează să fie transferați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Informația a fost confirmată pentru IPN de către directorul Spitalului raional Cahul, Vasile Rotaru.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
„Copiii au fost aduși în stare gravă, în șoc traumatic. După examinarea și consultarea de către o echipă de specialiști, starea lor a fost stabilizată și au fost transferați la Terapie intensivă. Tratamentul a fost coordonat cu specialiștii în aviația sanitară, prin serviciul național de transfer interspitalicesc. Astăzi, printr-o echipă de terapie intensivă mobilă, vor fi transportați la Institutul Mamei și Copilului. Deși riscurile sunt evidente după un astfel de traumatism, acestea au fost minimizate”, explică Vasile Rotaru.
Al treilea copil, în vârstă de 7 ani, a fost internat la Spitalul raional Vulcănești. Potrivit directoarei instituției, Ana Brînza, starea acestuia este stabilă, iar copilul se află în afara oricărui pericol.
În accidentul de ieri de la Cahul, copiii și-au pierdut ambii părinții. Cercetările preliminare indică faptul că impactul s-a produs din cauza vitezei excesive, între un Mercedes înmatriculat în alt stat și un Volkswagen, în care se afla familia respectivă.
Oamenii legii investighează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Deschide și: Tragedie la Cahul: Două persoane decedate și trei copii răniți într-un accident cu Gelandewagen (VIDEO)
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md



GIPHY App Key not set. Please check settings