O femeie însărcinată dintr-un sat din raionul Drochia a decedat acasă. Tragedia s-a produs astăzi. Potrivit surselor Nordinfo, femeia avea 37 de ani.
Familia femeii a solicitat ambulanța după ce gravida a început să se simtă rău. Din nefericire, medicii ajunși la fața locului au constatat doar decesul persoanei.
Contactați de Știri.md, reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că, în prezent, CNAMUP investighează cazul, iar cauza decesului femeii urmează a fi stabilită de specialiști. Totodată, reprezentanții ministerului au menționat că vor reveni cu detalii.
Totodată, potrivit ofițerului de presă al IP Drochia, Lilia Harea, cazul a fost înregistrat astăzi, în jurul orei 13:50.
„Cadavrul va fi îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, a menționat Lilia Harea.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
GIPHY App Key not set. Please check settings