Directorul unui centru de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din Soroca, precum și doi angajați ai instituției, sunt cercetați penal pentru trafic de ființe umane și determinarea părților vătămate la depunerea de declarații mincinoase. Potrivit Procuraturii Generale, doi dintre aceștia au fost plasați în izolator, iar cel de-al treilea – în arest la domiciliu.
Conform datelor prezentate, în perioada 2021 – februarie 2025, cei trei au exploatat prin muncă beneficiarii centrului, care sunt persoane cu dizabilități accentuate. Făptuitorii, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, determinată de dizabilitatea intelectuală și lipsa unor alternative sociale, le-au recrutat, transportat și adăpostit la ferma complicilor, unde persoanele au fost obligate să muncească fără remunerare.
Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md
Din cauza fricii de represalii și a dependenței față de sistemul de sprijin, victimele au acceptat această situație.
Urmărirea penală este în desfășurare. Pentru circumstanțele agravante ale infracțiunii de trafic de ființe umane, Codul penal prevede până la 20 de ani de închisoare, iar pentru infracțiunea contra justiției – până la 3 ani de detenție.



GIPHY App Key not set. Please check settings