in , , ,

Stare de urgență în sectorul energetic: Anunțul lui Victor Parlicov

La propunerea operatorul sistemului de transport a gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”, în legătură cu informația parvenită de la operatorul ucrainean privind situația la stația de măsurare a gazelor Sudja din Federația Rusă, Ministerul Energiei inițiază procedura de instituire a stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale.

Astăzi, 8 august, ministrul Energiei Victor Parlicov a convocat întreprinderile din sector și a audiat rapoartele instituțiilor de resort privind situația operativă din sectorul energetic, inclusiv potențialele riscuri și protocoale de gestionare a acestora, transmite Știri.md. 

În baza datelor furnizate de întreprinderi s-a constat întrunirea condițiilor pentru instituirea stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale. În consecință Ministerul Energiei va sesiza astăzi Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență, care timp de 12 ore urmează sǎ convoace ședința Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova pentru a examina propunerea Ministerului. 

Ministrul Energiei a subliniat că după doi ani și jumătate de război sistemul gazier din regiune funcționează în regim relativ normal, ceea ce denotă faptul că Ucraina și Federația Rusă tratează infrastructura gazieră cu maximă atenție. 

„La moment, nu există este risc iminent de stopare a furnizării gazelor pentru malul stâng, dar avem nevoie de timp de reacție, pentru a gestiona situația, dacă intervine ceva. Sunt lucruri care nu depind de noi și pe care nu le putem controla, în localități unde au loc operațiuni militare, astfel trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”, a declarat Ministrul Energiei, Victor Parlicov. 

Potrivit datelor operatorilor, gazele naturale se livrează prin Ucraina către regiunea transnistreană în regim normal, în același timp pentru necesitățile malului drept al Nistrului sunt volume de gaze suficiente, inclusiv stocuri de securitate și volume contractate comercial de către operatorii din piață. 

Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Tu ce crezi?

Postat de Indiro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Accident teribil în SUA: Un moldovean are nevoie de ajutor | Știri Actuale

Important pentru moldovenii ce merg în România: Riscați să fiți amendați