in ,

Viața tristă din Centrele de plasament pentru vârstnici din R. Moldova [VIDEO]

Diminețile lor încep, în cel mai bun caz, cu o plimbare prin Centrul de Plasament, sprijinindu-se cu o mână de bara metalică instalată de-a lungul coridorului. Așa e la Centrul de Plasament din Micleușeni, Strășeni, dar și în alte Centre similare care, în ultimele decenii, cu suportul autorităților locale, au fost deschise în R. Moldova.

Așa cum migrația tinerilor spre țări străine face să sporească numărul bătrânilor rămași singuri acasă, autoritățile locale le oferă un pat, o masă caldă, îngrijiri medicale în schimbul unor taxe pe care, au nu au, trebuie să le achite copiii acestor bătrâni. În cazul celor fără de copii, cazarea în centrele de plasament are loc din contul a 75% din pensiile pe care le primesc aceștia. Așa sau altfel, cea mai grea povară a beneficiarilor serviciilor de plasament este singurătatea.

Raionul Strășeni e unul dintre puținele din R. Moldova în care bătrânii au de ales: pleacă la un Centru de plasament subvenționat de stat, adică la Micleușeni, unde achită 75% din pensia lor, sau aleg Centrul de plasament pentru persoane în etate „Spectru”, fondat de Asociația „Neoumanist”. Aici, contra unei taxe direct proporționale cotei inflației, beneficiarii sunt tratați și îngrijiți după un model european. Oriunde ar fi cazați bătrânii singuri, în Centre de plasament subvenționate de stat sau în Centre private, bolile și suferințele lor sunt aceleași.

Fiecare a 4-a persoană din R. Moldova are peste 60 de ani. Jumătate din numărul bărbaților nu ajung la vârsta de pensionare de 63 de ani. Ponderea persoanelor care au peste 60 de ani este în creștere continuă. În 2022, coeficientul de îmbătrânire a populației a constituit 22,8%, acesta fiind considerat un nivel înalt de îmbătrânire demografică. În unele unități administrative, coeficientul de îmbătrânire a depășit 30%.

În centrele de plasament subvenționate de stat beneficiarii care au copii achită lunar 5-6 mii de lei pentru întreținerea părinților. În aceste cazuri nu se rețin bani din pensiile beneficiarilor.

În centrele private, taxele lunare sunt de 10-15 mii de lei, indiferent dacă beneficiarul are copii sau e singur.

Abonează-te la canalul nostru pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/reporter_news_md

Tu ce crezi?

Realizat de Indiro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Cele mai așteptate mașini electrice care urmează să fie lansate în viitorul apropiat

Partidul lui Usatîi a pierdut majoritatea în Consiliul Municipal Bălți [VIDEO]